Căutăm Future Makers ai României
Future Makers este un program educaţional de antreprenoriat ce cuprinde o competiţie de idei de business orientate către viitor. Aflat la a treia ediție, Future Makers se adresează tinerilor cu vârste cuprinse între 18 şi 29 de ani şi va angrena peste 2000 de elevi, studenţi, tineri profesionişti în ateliere antreprenoriale tematice, în toată ţara. Suntem preocupaţi de tendinţele de viitor şi ne dorim să pregătim România pentru provocările ce urmează. Tocmai de aceea lansăm o competiţie de idei de business pentru 2030 în care investim 20.000 de euro şi creăm un spaţiu de conversaţie despre cum vor evolua diferite industrii şi ce tipuri de soluţii trebuie să construim împreună.
Primele două ediții
Future Makers
tineri au participat la atelierele antreprenoriale din țară
orașe
de idei de business înscrise în competiție
de echipe finaliste
echipe câștigătoare

Capacităm 2,000 de tineri cu atitudinea, cunoștințele și abilitățile necesare, așa încât antreprenoriatul să devină pentru ei o opțiune de carieră

Sprijinim 50 de idei de business aflate în fază incipientă pentru a le conduce pe drumul spre implementare și dezvoltare

Motivăm tinerii să devină antreprenori și profesioniști veritabili, prin promovarea activă a poveștilor de succes din domeniu
Echipa
Proiectul Future Makers este organizat prin sprijinul Fundației Coca-Cola și implementat alături de partenerii locali și naționali. În spatele lui se află o echipă de tineri creativi din Global Shapers Bucharest Hub și Social Innovation Solutions.
-
AlexandraDinuAndreeaNeduProgram ManagerRoxanaCojocaruCommunication ManagerPartnerships Manager
Organizatorii
Founding partner
Partner

SIS este o organizație de facilitare şi consultanţă în inovaţie şi antreprenoriat. Dezvoltă 2 programe educaționale și competiții de afaceri pentru tineri: Social Impact Award și Future Makers, și conferința internațională Future Summit.

Global Shapers Bucharest Hub face parte din rețeaua globală de Huburi de tineri, prezentă în aproape 450 de orașe din peste 80 de țări, aflată sub egida World Economic Forum.

Proiectul Future Makers este implementat cu sprijinul Fundației Coca-Cola.

Proiectul Future Makers este implementat cu sprijinul Raiffeisen Bank România.