FoodHunt este o aplicație dezvoltată de doi studenți care vor să combată problema risipei de mâncare din România. Se cunosc din clasa întâi, au avut primele tentative de afaceri încă din clasa a zecea și speră să aibă un proiect de succes până la 30 de ani.

Cătălin Trandafir și Tudor Stadiu sunt doi tineri din București care vor să combată problema risipei de mâncare din România. Se cunosc din clasa întâi, iar acum sunt amândoi în anul trei la Politehnică, Facultatea de Automatică și Calculatoare. Împreună au fondat unul dintre startup-urile finaliste din incubatorul de afaceri Future Makers.

În luna martie, s-au înscris la un hackaton organizat de Avira, unde aveau la dispoziție 24 de ore, fără pauză, ca să dezvolte o aplicație. „Se cerea o aplicație pentru o problemă socială și ne-am gândit la food waste. De acolo a pornit prototipul pentru FoodHunt. Am câștigat un premiu și asta ne-a motivat să o ducem mai departe și să o facem realitate”, spune Cătălin. Aveau deja un cloud server și s-au folosit de serviciile lui.

A urmat o pauză în care s-au ocupat de facultate, apoi Tudor a văzut un anunț de înscriere în programul Future Makers și au decis să aplice. „Am ezitat un pic când am văzut că este o competiție la nivel național, dar totuși am aplicat”, spune el. „Nu prea credeam că avem șanse să fim selectați, dar am zis că nu avem nimic de pierdut. Am prezentat ideea, am terminat site-ul cu două nopți înainte de înscriere și am fost acceptați”.

FoodHunt – cum funcționează aplicația

La un moment dat, s-au gândit să facă din FoodHunt o aplicație pe mobil care să eficientizeze procesul de achiziționare a produselor din supermarket. Acesta urma să sorteze ofertele tuturor magazinelor returnând prețul cel mai avantajos și cea mai apropiată locație. Între timp, tinerii antreprenori au devenit mai familiari cu tema risipei de mâncare, iar când au intrat în programul Future Makers au prezentat ambele idei mentorului pe care l-au primit, Simona Crăciun, fondatoare Tort de Bezea, care i-a încurajat să rămână pe food waste.

 

„Este un win-win – salvăm mâncarea pe care restaurantele altfel ar fi aruncat-o, iar în același timp donăm orfelinatelor și ONG-urilor din veniturile care ne ies”, afirmă Tudor.

Acum, FoodHunt este o aplicație cu ajutorul căreia utilizatorii pot să comande mâncare la un preț mult mai mic, iar FoodHunt adaugă o taxă suplimentară, astfel încât să poată face livrarea și să poată echivala orice masă comandată cu o masă donată unui orfelinat sau ONG. În momentul în care FoodHunt atinge un anumit număr de mese comandate, trebuie să facă rost de echivalentul lor în mese donate, iar pentru asta vor vorbi cu unele cantine partenere și se vor ocupa de transport.

Pentru a acoperi costurile de transport au nevoie de aproximativ 250 de comenzi, echivalente cu 500 de lei. „Până când nu vor fi mai multe comenzi, nu o să fie foarte eficient. O să plătim aceeași sumă pentru livrare indiferent de numărul de comenzi”, afirmă Tudor.

 

Ideea de o masă donată îi dă suflet aplicației.

Experiența unui program educațional de antreprenoriat

Programul Future Makers a demarat la începutul verii și se desfășoară pe o perioadă de 3 luni, când se încheie cu un pitch final. „Este super mișto, pentru că ne oferă training-uri pe tot ceea ce ne lipsește – marketing, vânzări, administrare, bugetare etc.”, spune Tudor.

Cătălin spune că fiind ambii programatori știau că pot face partea tehnică, cel puțin la început. Tudor se ocupa mai mult de front end (site și aplicație), iar Cătălin de back end (server și bază de date). Acum site-ul este gata, iar tinerii caută finanțare. „Avem nevoie de vreo 6.000 de euro în primele 6 luni ca să lucrăm la maximum. Majoritatea banilor vor fi investiți în transport și marketing, ca să găsim restaurante și să avem ce să donăm”.

În ceea ce privește programul Future Makers, cel mai important aspect al acestuia a fost, de departe, „partea de networking”, spun amândoi într-o voce. „Am putut să cunoaștem oameni care au experiență și care o să ne facă legături cu restaurantele”, afirmă Cătălin. „Până la urmă, ne este de ajutor să fim într-un mediu relaxat, cu oameni care au aceeași gândire și experiență ca noi, pur și simplu să stăm la o masă și să vorbim informal despre cum merg lucrurile și cum să continuăm”, adaugă Tudor.

Chiar dacă sunt într-o competiție, Tudor spune că este o atmosferă foarte relaxantă. „Toată lumea este foarte prietenoasă, deschisă să îți asculte ideea, să îți dea sfaturi constructive. Oamenii și-au dat seama că este benefic să îți spui ideea și să nu te sperii că o să ți-o fure cineva. Dar chiar te ajută feedback-ul altor oameni, pentru că pot să îți ofere obiectivitatea pe care nu o găsești la cineva din familie sau prieteni”.

Un milestone la care ar vrea să ajungă la un moment dat este să centralizeze mâncarea de la restaurante și să facă ei livrarea pentru clienți și să automatizeze întreg procesul. Când am vorbit cu ei, acum o săptămână, mi-au spus că până la finalul programului Future Makers speră să aibă o aplicație funcțională pe Android și iOS, un restaurant partener și o asociație căreia să-i doneze mâncarea, dar și să se autofinanțeze. „[Startup-ul] să nu aibă forță de frecare și să continue la infinit cu numărul acela de clienți”, afirmă Cătălin.

Interviul complet este disponibil aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *