Tina Dan este CFO-ul Small Academy, un hub de educație iSTEAM, unde inovația, știința, tehnologia, ingineria, arta și matematica se îmbină sub forma unor activități, proiecte și experiențe de învățare practice și distractive pentru copii între 5 și 14 ani. Cursurile se desfășoară la hub-ul Small Academy, în școli și after schooluri pe întreaga durată a anului școlar.

Tina, care și-a început activitatea alături de echipa Small Academy, mai întâi prin voluntariat și de un an cu “normă întreagă”, povestește pentru EduManager cum a luat naștere proiectul Train the STEAM Trainers: “Ideea s-a arătat singură, urmare a unor nevoi din businessul actual. După 3 ani în care am susținut cursuri de tehnologie, robotică și programare pentru copii, ne-am dat seama că pentru a aduce o schimbare în educația din România este nevoie de mai mulți profesori care să aplice la clase metoda STEAM. Important de știut este că prin acest proiect ne dorim să oferim profesorilor traininguri dedicate noilor metode de predare, dar și să furnizam kit-uri fizice pentru dezvoltarea părții practice a procesului de predare/ învățare”.

Profesorii au la dispoziție metode mult mai practice de predat și un kit adaptat nevoilor de la clasă, indiferent de materie. Cum ar fi ca la orele de TIC copii să vadă cum funcționează de fapt un circuit electronic sau să creeze un robot care să automatizeze procesul de a uda o plantă la orele de biologie?

“Publicul țintă este reprezentat de profesorii din școlile private din țară, urmând să ne adresăm și părinților care fac home schooling, trainerilor. Ne-am fi adresat cu mare drag din start școlilor de stat, dar momentan accesul este anevoios, iar pentru oamenii care ne împărtășesc viziunea și vor să aducă un plus de valoare sistemului educațional le punem la dispoziție atât trainingurile cât și kit-ul, indiferent de mediul din care fac parte”.

Printre experiențele cele mai relevante avute până acum în lucrul cu profesorii, Tina amintește de campania gratuită Venim în școala ta”, desfășurată în 2017 în perioada Școlii Altfel. Ca urmare a solicitărilor, au fost prezenți în 28 de școli din București și Ilfov, din care 24 de stat și 4 private. Întreg procesul, de la momentul înscrierii pe site, stabilirea zilelor și intervalului orar, până la finalizarea cursului, le-a întărit convingerea că sunt necesare astfel de traininguri și că au expertiza și mijloacele de a le dezvolta și livra.

“Am avut profesori care au stat în clasă alături de trainerii noștri pentru că erau interesați de gadgeturi, activitățile practice abordate și modalitatea de predare. Am întâlnit chiar și o profesoară care a lucrat cot la cot cu trainerii noștri din dorința de a învăța cum se folosesc aplicațiile de programare vizuală pentru ca mai apoi să facă și ea la clasa. Am descoperit și că profesorii din zonele rurale sunt dornici de astfel de campanii, din lipsa oportunităților de acest gen pe plan local, ceea ce ne-a întărit convingerea că există nu doar o oportunitate ci și o nevoie uriașă”.

Echipa Train the STEAM Trainers este finalistă în competiția de idei de business orientate către viitor Future Makers.

“Până acum, eu personal, nu am mai participat la competiții deloc și am plecat la drum cu ideea preconcepută ca această incubare este doar un mare tam-tam. Greșit! Trainingurile au fost împărțite pe toate ramurile importante ale unui business, mai ales start-up, și am acumulat un bagaj de cunoștințe vaste despre cum să faci corect targetarea segmentelor de clienți, cum să concepi un business model canvas dar și cum ia naștere o entitate juridică, lucru la care majoritatea nu ne gândim atunci când avem o idee, facem un buget sau cash-flow. În perioada imediat următoare vom avea un parteneriat cu o companie din industria Tech care ne va da oportunitatea să ajungem în școli de stat și să lucrăm îndeaproape cu profesori și elevi pe toată durata anului școlar, experiență care ne va ajuta să înțelegem și mai bine nevoile profesorilor pentru a livra traininguri și kit-uri care să genereze un impact real în educație”, concluzionează Tina Dan.

Sursă interviu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *