fbpx
Category Articole, Resurse

Scrisoare deschisă din partea echipei Social Innovation Solutions

Vorbim în fiecare zi despre viitor și suntem conștienți că singura constantă este schimbarea. Este o lume plina de incertitudine, acum mai mult ca niciodată. Ne punem și noi întrebări în fiecare zi.

Credem că dacă ai îndoieli, ești într-un loc bun. A nu avea îndoieli, a nu îți pune întrebări e ca și cum ai închide toate ușile, le-ai pune lacăt și te-ai afunda în credința că știi totul. Ce e cert în Future Makers e că vei descoperi multe întrebări noi, pe care nici nu le intuiești. Și în plus, vei câștiga și noi moduri de a găsi răspunsuri la întrebări, fie că e vorba de comunitatea de finaliști, comunitatea de alumni, mentorii și experții cu care vei interacționa sau pur și simplu noi resurse, metode, raționamente despre care încă nu știai. Dacă ai timp și dorința de a fi parte dintre cei care-și modelează viitorul, toate celelalte sunt doar resurse de care poți face rost. Mai ales în perioada aceasta când toți avem nevoie de răspunsuri, e util să ne gândim un pic și la cei care le au. De unde? Cum ajung la ele? Sunt răspunsuri bune? Cu siguranță, în grad de 50% - 50%. 

A fi antreprenor nu este ușor. Am simțit-o și noi pe pielea noastră, în echipă toți avem experiență antreprenorială. Vine la pachet cu frustrare, nopți nedormite, teama de a eșua, de a nu dezamăgi, de a nu fi suficient de pregătit, de a fi vulnerabil. Probabil te întrebi dacă are sens să te mai faci antreprenor în perioada asta. Mai există piață pentru produsul tău? Mai au oamenii bani sa îl cumpere, unde e atenția lor? Cum o să ne afecteze criza financiară? Toate sunt întrebări foarte bune și nu garantăm că o să găsești răspunsuri la toate în programul Future Makers, dar vei avea îndeajuns de multe pentru a merge mai departe. E ok să te înscrii în program cu o idee și să o schimbi pe parcurs. E ok să îți dai seama că antreprenoriatul nu este pentru tine. E ok să îți fie teamă, să fii anxios. Dar știi care va fi cel mai mare câștig? Ai încercat. Ai fost curajos. Ai creat. Ai pus osul la treaba și nu te mai întrebi "oare cum ar fi fost dacă?". 

Noi, Ciprian, Andreea, Lexy, Roxana, Oana, Loredana, adică echipa Social Innovation Solutions, suntem prezenți în a vă ajuta să (vă) creați un viitor mai bun. 

Promisiunea noastră este că vom fim alături de voi când veți avea nevoie. Cu un sfat, cu acces la mentori, experți, finanțare și o comunitate care îți va fi alături. 4 luni și chiar mai mult de atât. Pentru că da, o să vă chemăm la bere și o să vă întrebăm ce mai faceți și peste un an. 

 

Acum lasă fricile deoparte, deschide fereastra și scrie aplicația Future Makers. O să-ți mulțumești în viitor.

 

Cu mult drag, 

Ciprian, Lexy, Andreea, Roxana, Oana, Loredana

Echipa Social Innovation Solutions